Scurt istoric

Istorie Noiembrie 26, 2014

Biserica din satul Slobozia se află situată în partea de nord-vest a localității și a fost construită între anii 1929-1942 prin strădania preotului paroh de atunci, părintele C. Grigorincu și a enoriașilor satului, pe terenul donat de vrednicul de pomenire, părintele Arh. Teofil Boghian (fiu al satului Slobozia), fost trăitor al Mănăstirii Neamț. 

În anul 1942 s-au încheiat lucrările de construcție, iar pe data de 12 Iulie, ale aceluiași an, biserica a fost târnosită. Arhitectul și meseriașii care au ridicat-o nu sunt cunoscuți.

Biserica are temelia și soclu de piatră, iar pereții sunt din bârne de stejar, acoperișul fiind inițial din șindrilă, înlocuit apoi în anul 1954, cu tablă galvanizată, la inițiativa părintelui Ioan Leonte, din banii donați de enoriașii parohiei.

Ctitorii acestui sfânt lăcaș sunt părintele Arh. Teofil Boghian și enoriașii satului, de la acea vreme. Biserica are formă de navă, având Altarul mai îngust decât restul bisericii, (are formă de jumătate de decagon) lipsindu-i absidele laterale, din dreptul naosului. Acoperișul este în formă de șarpantă, având în partea de vest un geam care luminează cafasul. Pe acoperiș sunt montate 4 cruci de fier astfel: una deasupra Altarului, una deasupra naosului, una deasupra pronaosului și cea de-a patra deasupra pridvorului.

Intrarea în biserică se face printr-o ușă în două canate, care se află în partea de sud a pridvorului. Din pridvor se intră în pronaos printr-o ușă în trei canaturi, din lemn de stejar. Naosul este despărțit de Sf. Altar prin catapeteasmă, a cărei pictură a fost realizată între anii 1938-1939, de către pictorul Gherlețchi din Herța.

În perioada 2006-2007, sub îndrumarea preotului paroh, de atunci, Nicușor Irinel Olteanu, s-au efectuat lucrări de renovare a picturii catapetesmei, iar pereții bisericii au fost pictați în tehnica ”fresco” de către pictorul bisericesc Sorin Florea din Suceava. De asemenea, tot prin grija și îndrumarea aceluiași preot, în perioada 2005-2010 s-au efectuat lucrări de reparații și consolidări exterioare ale bisericii, reamenajarea curții interioare, a gardului și a porții de acces, toate acestea cu cheltuiala enoriașilor parohiei.

Pe data de 09.05.2010, s-a săvârșit slujba de resfințire a bisericii, de către Preasfințitul Calinic Botoșăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iașilor.

În anul 2013, actualul paroh, părintele Alexandru Paveliuc, cu ajutorul financiar al enoriașilor și ai altor credincioși, a început lucrările de construire a casei praznicale,  (pe latura de est a incintei curții bisericii), ajungându-se în prezent la faza de acoperire a clădirii.

Întrucât parohia face parte din rândul parohiilor nevoiașe, enoriașii fiind în proporție de 90% oameni în vârstă, cu pensii foarte modeste, (de foști membri C.A.P.) facem un apel de suflet, creștinesc, la cei care vor vizualiza acest site al parohiei noastre, și care pot și doresc să ajute financiar și material, să ne sprijine  în vederea continuării și finalizării lucrărilor începute.

Contul parohiei (în lei) este: PAROHIA SLOBOZIA  R020RNCB0044131096580001, Sucursala Dorohoi.

Pentru orice detalii și lămuriri referitoare la casa praznicală și la parohie vă stăm la dispoziție cu următoarele numere de telefon: Pr. Paroh Alexandru Paveliuc – mobil  0744593203; fix  0231622047.